Ovidiu Dănanae a semnat astăzi un contract extrem de important, după cum susține chiar el. Jucătorul Universității Craiova s-a căsătorit astăzi cu iubita sa, Andra, nașul de cununie fiind fostul jucător al Științei, Florin Șoavă.
„Sunt foarte fericit, trec prin clipe foarte frumoase care sper să dureze cât mai mult. Am semnat un contract pe viață, cel mai important, despre fotbal nu vreau să vorbesc în aceste zile. De organizare s-au ocupat soția, părinții noștri, familia, nașii și sper să iasă cât mai frumos. La petrecere va veni toată echipa și sper să ne distrăm cât mai bine și să avem parte de o seară minunată”, a declarat craioveanul, conform editie.ro
CLICK AICI PENTRU VIDEO!
Șoavă se declară foarte fericit că a avut prilejul să-i devină părinte spiritual fostului său coleg de la Universitatea Craiova: „Suntem bucuroși, și eu și soția mea, că putem lua parte la acest eveniment deosebit din viața tinerilor căsătoriți ca și părinți spirituali. Este cu siguranță cel mai important contract din viața lui Ovidiu. Îl sfătuiesc să fie serios și să aibă grijă de cel mai important dar de la Dumnezeu și anume familia. Îi doresc mirelui multă baftă, succes în carieră și să am parte de cât mai mulți fini de botezat. Sper să urmeze modelul nostru și să cânte cocoșul și la ei în casă”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER